Sindicalizare12 Mai 2010 - 22:41:30
istoria politicaM-am gandit la o noua abordare:
Literatura română era, la sfârșitul celui de al doilea război mondial, o literatură matură și sincronă literaturilor europene, fiind, de asemenea, integrată în circuitul curentelor de peste ocean. În proză, prin Liviu Rebreanu, Mihai Sadoveanu, Gala Galaction se definise specificul național, iar prin Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu, Anton Holban, Mircea Eliade își demonstrase vocația modernă. Prin Urmuz, Tristan Tzara, B. Fundoianu literatura română se situa în avangarda modernismelor.Poezia interbelică, prin Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia atinsese cele mai înalte cote ale valorilor estetice. În sfârșit, critica și istoria literară oscilau, cum era firesc, între curentele sămănătoriste sau poporaniste dominate de N. Iorga, C. Stere sau G. Ibrăileanu și estetismul lui M. Dragomirescu sau modernii Tudor Vianu, G. Călinescu, Vladimir Steinu.Intrarea armatelor sovietice pe tertoriul României, în august 1944, avea să ducă la o o schimbare radicală a realităților politice, economice și sociale cu urmări a căror dimensiune nu putea fi bănuită aproape de nimeni. Literatura, chiar dacă nu era prima afectată, avea să fie domeniul care va ilustra cel mai bine frământarea veacului. Fiindcă, este evident că viața literară exprima, cu mijloace proprii, viața socială și politică a vremii, urmând, depășind sau contestânt jocul ideilor și ideologiilor care defineau prima jumătate a secolului al XX-lea. Aceasta pentru că arta este socială prin natura, dar și prin funcțiile pe care le are în compexa existență umană. Tipul de existență a artei, procesul funcționării ei sunt, de asemenea, fenomene sociale. Literatura și toate celelalte arte se dezvoltă într-o interdependență specială cu realitățile istorice, politice și sociale, fără să fie însă într-o legătură logică de tipul cauză efect, întrucât creatorii sunt personalități puternice care reacțiunează fiferit la stimul externi. Creația artistică este destinată oamenilor, iar aceștia, ca și autorii, trăiesc într-un cadru social, integrați – mai mult sau mai puțin – unor grupuri. Iuri Surovțev, unul dintre cei mai constanți analiști ai artei din perspectivă sociologică ajunge la concluzia fără echivoc că abordarea sociologică a artei este nu doar îndreptățită, ci “organic necesară.”(„Probleme privind studiul sociologic al artei”, in Poetică, estetică, sociologie, București, Editura Univers, 1979, p. 224.)
Literatura română era, la sfârșitul celui de al doilea război mondial, o literatură matură și sincronă literaturilor europene, fiind, de asemenea, integrată în circuitul curentelor de peste ocean. În proză, prin Liviu Rebreanu, Mihai Sadoveanu, Gala Galaction se definise specificul național, iar prin Camil Petrescu, Hortensia Papadat Bengescu, Anton Holban, Mircea Eliade își demonstrase vocația modernă. Prin Urmuz, Tristan Tzara, B. Fundoianu literatura română se situa în avangarda modernismelor.Poezia interbelică, prin Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia atinsese cele mai înalte cote ale valorilor estetice. În sfârșit, critica și istoria literară oscilau, cum era firesc, între curentele sămănătoriste sau poporaniste dominate de N. Iorga, C. Stere sau G. Ibrăileanu și estetismul lui M. Dragomirescu sau modernii Tudor Vianu, G. Călinescu, Vladimir Steinu.Intrarea armatelor sovietice pe tertoriul României, în august 1944, avea să ducă la o o schimbare radicală a realităților politice, economice și sociale cu urmări a căror dimensiune nu putea fi bănuită aproape de nimeni. Literatura, chiar dacă nu era prima afectată, avea să fie domeniul care va ilustra cel mai bine frământarea veacului. Fiindcă, este evident că viața literară exprima, cu mijloace proprii, viața socială și politică a vremii, urmând, depășind sau contestânt jocul ideilor și ideologiilor care defineau prima jumătate a secolului al XX-lea. Aceasta pentru că arta este socială prin natura, dar și prin funcțiile pe care le are în compexa existență umană. Tipul de existență a artei, procesul funcționării ei sunt, de asemenea, fenomene sociale. Literatura și toate celelalte arte se dezvoltă într-o interdependență specială cu realitățile istorice, politice și sociale, fără să fie însă într-o legătură logică de tipul cauză efect, întrucât creatorii sunt personalități puternice care reacțiunează fiferit la stimul externi. Creația artistică este destinată oamenilor, iar aceștia, ca și autorii, trăiesc într-un cadru social, integrați – mai mult sau mai puțin – unor grupuri. Iuri Surovțev, unul dintre cei mai constanți analiști ai artei din perspectivă sociologică ajunge la concluzia fără echivoc că abordarea sociologică a artei este nu doar îndreptățită, ci “organic necesară.”(„Probleme privind studiul sociologic al artei”, in Poetică, estetică, sociologie, București, Editura Univers, 1979, p. 224.)
Acest articol nu are Comentariu momentan